Din pasiunea si din dorinta de a face cunoscuta povestea voastra, povestea celor pasionati de frumos, de culoare, de zen. Asa a luat nastere SheZenTribe, locul unde facem auzita povestea voastra.
Astazi stam de vorba cu Carla Schoppel. Carla, fondatoarea Schoppel Cut (ne va povesti ea mai multe despe asta in randurile de mai jos) este o tanara pasionata, careia ii place sa scrie (poezie și proză, texte critice) si sa creeze arta vizuala, si anume colaje.
Ne va ajuta Andreea, blogger-ul nostru pasionat sa ii ia interviu Carlei asa ca, hai sa ii aflam si noi minunata poveste.
Buna, eu sunt Andreea, pasionata de cuvinte frumoase, blogger, si fac parte din echipa SheZen. Imi place sa fac auzite povestile din jurul meu. Imi face o mimunata placere sa te cunosc si sa stam de vorba, sa povestim despre tine, despre pasiunea ta.
Vreau sa iti pun cateva intrebari ca cei care ne urmaresc sa afle putin despre tine si despre proiectul tau.
Spune-ne cateva cuvinte despre tine si despre pasiunea ta.
Sunt Carla Schoppel, absolventă de Filosofie la UB (licență, master, doctorat). Despre mine și pasiunile mele aș povesti mult, dar măcar ele sunt interconectate, deci pot spune pe scurt. Studiile în domeniul filosofiei m-au determinat să îmi pun multe întrebări, să încerc să le găsesc un răspuns, dar mai ales să sondez prin intermediul lor artele, pe care le consider numitorul comun al umanității. Îmi place foarte mult să scriu (poezie și proză, texte critice – specifice vieții academice în care am înotat 8 ani-), asta dinainte de viața în universitate, iar ca urmare a acestei pasiuni am și evadat în urmă cu trei ani din lumea literelor, dar numai parțial, dorindu-mi să ilustrez cumva poeziile pe care le scriu. Așa am ajuns la arta vizuală direct. Deși eram familiarizată cu ea grație joburilor de curatoriat, de scriere și implementare a proiectelor de artă vizuală, pe care le desfășurasem cu diverse ocazii, am simțit nevoia să mă exprim și eu în acest fel.
Ce inseamna Schoppel Cut? Cum si cand a inceput totul?
Schoppel Cut pornește întâi de toate de la numele meu de familie, care este Schoppel. Nu eram neapărat fanul acestui tip de branding înainte de a inventa Schoppel Cut, însă mi s-a părut că această alăturare de cuvinte definește cel mai bine activitatea. Sunt singura din familia mea care mai poartă acest nume și sunt foarte legată de numele de familie datorită liniei paterne, de origine săsească. Cut exprimă foarte bine ceea ce se întâmplă în producerea unui colaj analog: cut and paste, doar că manual, cu foarfecă, bisturiu și lipici.
Schoppel Cut a început prin 2017, într-o noapte, când nu știam cum să lipesc pe panoplia din fața biroului toate imaginile care mă inspirau atunci când scriam și pe care le decupasem dintr-un album de licitație. Am decupat din imagini atât cât să rămână ceea ce îmi plăcea, din lipsă de spațiu, iar apoi am descoperit că împreună, imaginile rămase, construiau o nouă poveste. Pot spune că apoi doar am repetat procedeul, doar că mutând ilustrația într-un caiet de schițe, folosind din ce în ce mai multe imagini.
Cum te-au schimbat pe tine colajele?
Întâi de toate, colajul a fost o modalitate de a crea lucrări de artă care îmi plac și pe care mi le permit. Haha! Apoi, a fost o cale prin care mi-am descoperit imaginarul și patternurile, o cale prin care am aflat o mulțime de lucruri despre ceea ce mă intrigă și despre cum pot construi o imagine apelând atât la propriile tipare, cât și la elemente din istoria artei, care îmi plac. De ce îmi plac imaginile astea? Cum le pot alătura astfel încât să spun o poveste despre mine și lucrurile pe care le observ în lumea pe care o locuiesc? Astea ar fi câteva dintre efectele produse de colajul analog.
Care este inspiratia ta?
Inspirația mea o reprezintă, în mod brut, alte lucrări de artă. Decupez preponderent din albume și reviste de artă, iar asta a fost greu de acceptat pentru cineva ca mine, care iubește cărțile, dar mai ales care a participat la scoaterea lor din tipar. Însă tocmai această resursă cumva limitată de materiale m-a motivat să creez colajele din hârtie, în ciuda avansului tehnologic care mi-ar permite cu mai multă libertate să creez în mediul digital. Ceea ce dă viață unui colaj este întoarcerea sinceră către mine însămi, o sondare a ceea ce tot spun că e conflictul, visul sau întrebarea de la baza mea. Pe scurt, nevoia de a crea o poezie vizuală.
Ai un moment preferat al zilei in care sa faci colaje?
Înainte lucram seara, în weekenduri, când ar fi trebuit să mă văd cu prietenii. Nu era neapărat momentul preferat, dar din cauza joburilor de peste zi doar atunci găseam răgaz. Simplul fapt că aveam acel timp la dispoziție mă motiva enorm. De curând însă, împreună cu prietenul meu, care este pictor, am luat în comun un spațiu de atelier unde venim ca la serviciu, uneori chiar mai mult de opt ore pe zi. Aici reușim să facem deranjul care acasă ne stingherea, așa că acum lucrăm liber, în tot felul de momente ale zilei. Pot spune totuși că seara îmi simt mintea mai trează pentru asta.
Care este idealul la care ai vrea sa ajungi?
În afară de faptul că îmi doresc serii de lucrări care să constituie de fiecare dată o bună expoziție, închegată din punct de vedere vizual și conceptual, visez la a ilustra cărțile proprii, dar și altele, cu colajele mele.
Care este proiectul tau? Spune-ne povestea lui. Care este cea mai mare realizare din el?
Proiectul Schoppel Cut, așa cum ar fi el cunoscut publicului, e nou. Abia anul trecut l-am înscris în proiecte precum Street Delivery, expunând în București, Oradea, Bacău. Ulterior, colajele au ajuns în galerii de artă sau în casele prietenilor și ale colecționarilor. Au ilustrat diverse reviste independente sau articole din online. Am fost invitată în rezidențe artistice. Scopul Schoppel Cut era popularizarea fiindcă nu cred în arta de culise și aveam nevoie de o busolă care să indice publicul și reacția publicului atunci când vine vorba despre colajele mele. Fiind puține realizări momentan, pot spune că cea mai mare realizare este aceea de a fi avut curajul să scot în lume o pasiune care nu era vizibilă în cazul meu dintotdeauna.
Ce ne poate oferi acest proiect? Ghidare, cadru, certitudine…? Cu ce ii ajuta pe cei din jur?
În cazul artei vizuale, oricare ar fi mediul utilizat, publicul poate extrage o mulțime de lucruri: de la abilitatea de a teoretiza și problematiza la capacitatea de a găsi propriile moduri de exprimare artistică. Schoppel Cut nu este numai o incursiune în ceea ce ar fi persoana mea, ci și provocarea de a adresa celorlalți întrebări prin intermediul colajelor. Iar aceste întrebări sunt despre conflictele interioare, cu societatea, despre lumi utopice, distopice etc. E un exercițiu de acceptare a artei perisabile și a abilității de a da copy paste unor lucrări de artă, dar și propriilor viziuni despre încadrarea unor modele în altfel de narațiuni vizuale.
Ce urmeaza? Care va fi urmatoarea actiune „bomba”?
Haha, nu știu cât de bombă sau spectaculos. Urmează în februarie o expoziție în Celula, un spațiu expozițional experimental. Apoi, desigur, voi lucra la alte colaje și voi identifica noi proiecte în care să fac vizibilă activitatea Schoppel Cut, fie ele expoziții sau altfel de proiecte.
La cum esti de cunoscuta, sunt sigura ca ai o gramada de urmaritori. Cum ii privesti?
Cunoscută sunt mai degrabă datorită proiectelor editoriale sau care au ținut de promovarea artiștilor, asta dacă chiar sunt cunoscută, hahaha. În online abia am început să promovez Schoppel Cut pe instagram și facebook, ceea ce înseamnă că în momentul de față mai toți cei care știu despre colajele mele sunt prietenii de pe facebook și vizitatorii ocazionali ai proiectelor în care apare Schoppel Cut. Sunt în curs de dezvoltare a acestei strategii. Mult timp a fost mult mai ușor să promovez artiștii locali decât să implementez planuri de promovare în online a propriilor creații.
Presupun ca de-a lungul anilor ai primit nenumarate complimente. Care este cel mai minunat compliment pe care l-ai primit pana acum?
Cred că uit des complimentele și rețin criticile. Câtă vreme complimentele sunt în acord cu imaginea mea despre sine, acestea tind să se dizolve. Totuși, din ceea ce apreciază oamenii la mine și o mai și spun (să știi că foarte rar oamenii mă complimentează) aș numi: modul în care scriu, atenția pe care o acord viselor mele, sinceritatea de a scrie în online tot felul de baliverne de râsu’-plânsu’, pasiunea mea pentru povești – pot vorbi ore întregi despre Alice în Țara Minunilor sau despre visele pe care le aveau grecii în Antichitate. Dacă aș alege un compliment care m-a flatat cu adevărat, mai ales fiindcă nu a venit de la mai multe persoane, este acela că semăn cu unul dintre personajele lui Marquez, care este unul dintre scriitorii mei preferați.
Cum imbini viata personala cu arta?
De jumătate de an, de când am luat calea freelancing-ului, cele două se împacă foarte bine. În plus, faptul că prietenul meu este artist elimină toate acele obstacole care apar de regulă între viața personală și proiectele artistice. De asemenea, am început să îmbin talentele obținute de-a lungul joburilor și să dispun și acum, ca liber profesionist, de tot ceea ce îmi trebuie pentru un bun management al timpului și al resurselor. Mă declar fericită, relaxată și inspirată 🙂
Banuiesc ca siguranta pe care o ai este determinata de ceva. Care este acel ceva? Care este nucleul, daca pot spune asa, care te sprijina sa nu cedezi?
Foarte mult timp am suferit de acea nevoie de siguranță care se referă la planul financiar. Am descoperit însă că atâta vreme cât ești liniștit și bine ancorat în tine însuți vin o mulțime de proiecte și surse de inspirație. Așadar, ceea ce îmi dă acum siguranță este încrederea în mine însămi, iar din asta derivă și încrederea celorlalți în potențialul meu, dar mai ales în încrederea pe care o au față de ceea ce ofer, concret, în relațiile cu ei. Cedez greu sau deloc, mai degrabă. Nu e nimic care să nu treacă și care să nu deschidă ușa către ceva mai bun.
Este ceva ce vrei sa le spui acelor persoane care au curiozitatea si dorinta de a incepe sa practice arta, colaje dar criticul interior ii fac sa creada ca nu pot sa o faca?
Tocmai de curând am primit în atelier vizita cuiva care văzuse ce fac și a dorit să încerce. Am petrecut câteva ore împreună decupând, consultându-ne, lipind. Nu cred în competiție atunci când vine vorba de artă și chiar dacă unele lucrări sunt mai bune decât altele nu înseamnă că nu trebuie să încercăm. Inclusiv eu mai am o mulțime de lucruri de învățat, urmăresc artiști care fac o treabă extraordinară, dar nu mă compar cu ei, doar îi apreciez enorm și sper să desăvârșesc propria metodă. Colajul este o variantă facilă de a crea artă, mai facilă decât grafica sau pictura, cu siguranță, așa că încurajez pe oricine să se exprime astfel, mai ales dacă nu are alte instrumente la îndemână.
Dragii mei, am citit cu emotie si bucurie interviul luat de Andreea Carlei. Mi-a placut povestea ei, m-a fascinat. Proiectul ei este magic, unic, plin de pasiune.
Poti intra si pe retelele de socializare ale ei ca sa o urmaresti de aproape.
Pe facebook o gasesti aici: Schoppel Cut
iar instagram aici: @schoppelcut
Produse
- Energy - 80x60 cm 2.400,00 lei
-
Goddess Mantra 70x50 cm
Evaluat la 5.00 din 51.750,00 lei
- "Abundance" - 80x80 cm 3.200,00 lei
Urmareste-ma
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!