8 LUCRURI DESPRE CREATIVITATE INVATATE PRIN PICTURA INTUITIVA
Pictura intuitiva te ajuta sa iti dezvoti si eliberezi spiritul creativ.
Prin intermediul cursului de pictura intuitiva, ajungi sa descoperi diverse lucruri legate de creativitate. In continuare, iti voi prezenta 8 lucruri despre creativitate pe care le poti invata prin pictura intuitiva.
1. Învață prin exercițiu și experimentare. Renunță la griji sau limite și doar fă ceea ce simți.
Adeseori, tindem să amânăm lucruri pe care ni le dorim sau pe care simțim că trebuie să le facem. De exemplu, începerea unei noi afaceri sau a unui proiect, job sau hobby. Se întâmplă asta deoarece vocile rațiunii din mintea noastră ne transmit mesaje precum „Nu am timp”, „Nu știu cum să fac asta”, „Nu înțeleg asta suficient de bine”, „Cum vor reacționa ceilalți” sau „Ce vor crede ceilalți despre asta?”.
Prin intermediul picturii intuitive, înveți că nu trebuie să deții vreo tehnică de artă sau vreun instrument special pentru a începe. Singurele și cele mai puternice lucruri de care ai nevoie sunt sentimentele și intuiția. Poți să simți și să faci. Odată ce începi, fiecare piesă a „puzzle-ului” se va așeza la locul ei.
Așadar, tot ce trebuie să faci este să renunți la toate grijile și gândurile și să faci exact ceea ce simți. Totul devine posibil prin exercițiu și experimentare.
2. Renunță la ideea de a obține un rezultat. Permite-i picturii tale să devină ceea ce vrea.
Odată ce ai depășit stadiul inițial, acela al amânării, te regăsești în fața pânzei, pregătit pentru a picta. Din acest moment, următorul „inamic” pe care trebuie să îl înfrunți este așteptarea unui anumit rezultat. Acest rezultat se referă la ideea că, atunci când începi pictura, trebuie să știi încotro te îndrepți, cum ajungi acolo și cum va arăta rezultatul final. Creativitatea nu se poate exprima liberă și inovația nu poate interveni, dacă ești fixat pe rezultat.
În timp ce atingerea unui scop are sens într-o afacere, nici în acest caz nu știi întotdeauna de la început cum vor decurge lucrurile. Așa că, pur și simplu, pornești pe calea ta și te îndrepți către un eventual rezultat. Ei bine, în ceea ce privește creativitatea, trebuie să începi pictura, fără a te gândi la ce urmează să faci și ce rezultat vei obține.
3. Nu te concentra asupra a ceea ce nu-ți place. Concentrează-te pe ceea ce îți place și extinde
Atunci când pictezi, este posibil să apară și lucruri care nu îți plac, pe pânza ta, alături de elementele care îți plac. Când se întâmplă asta, nu mai încerca să corectezi ceea ce nu îți place. În schimb, concentrează-te asupra părților care îți plac și extinde-le pe acestea.
4. Renunță la atașament (față de strat, detalii, culoare sau rezultatul final)
Poate ți se întâmplă, atunci când pictezi, să devii foarte concentrat pe un detaliu infim, dintr-un colț al picturii, de exemplu. Astfel, pierzi imaginea de ansamblu și îți închizi energia, întrucât o blochezi într-o porțiune mică, în loc să îi permiți să curgă și să se extindă, utilizând întreaga pânză. Este important să nu permiți ca acest lucru să se întâmple. Nu te concentra asupra unui detaliu, ci extinde-ți atenția asupra întregii pânze. Exact ca și viața și orice experiență, arta este constituită din straturi și momente. Trebuie să lași un moment să existe, să te bucuri de el atunci când se întâmplă, iar apoi să mergi mai departe.
Uneori, este posibil să investești o anumită doză de energie sau chiar să te blochezi din cauza atașamentului față de un anumit detaliu sau de un mod de a face ceva. Însă doar atunci când renunți la acest atașament, se întâmplă adevărata magie. Atunci îi permiți creativității să apară, inovației să aibă loc, iar experiența ta devine una plăcută și roditoare.
5. Cânt te blochezi, rezistă. Fă ceva diferit (o schimbare de perspectivă sau un gest radical) și vezi cum te ajută să te deblochezi.
În timpul picturii intuitive, este posibil ca adeseori să te blochezi, să nu mai ai idei sau inspirație să continui. Un gest simplu, precum întoarcerea pânzei cu susul în jos ar putea fi suficient să te ajute să ieși din acel blocaj. Un astfel de gest este echivalent cu schimbarea perspectivei sau a punctului de vedere. Poți face și alte lucruri, precum să împrăștii un borcan de culoare pe pictura ta. Sau învață să folosești și să exploatezi culori pe care, în mod normal, nu le-ai folosi. Vei fi surprins de rezultat!
6. Apelează la colaborare.
În cadrul picturii intuitive, poți apela și la alte modalități de exprimare a creativității, cum ar fi „pictura de echipă”. Există diverse moduri prin care poți face asta. Iată două dintre ele:
- Pictează împreună cu cineva pe o pânză, la comun. Pentru asta, puteți aleza o pânză pe podea și să lucrezi împreună cu un partener pe această pânză. Puteți să vă consultați referitor la direcția picturii, la culori și la instrumentele sau tehnicile pe care le folosiți.
- Alternați rândul pentru a picta o pânză standard, continuând să pictați la ceea ce a lucrat cel dinaintea voastră. În acest caz, fiecare participant trebuie să renunțe la atașamentul față de stratul pe care l-a creat.
7. Încrederea în procesul de creație și creația vor scânteia.
Fiecare curs de pictură intuitivă, fie că pictezi singur sau în echipă, se referă la încrederea în procesul de creație. Odată ce îi permiți energiei să curgă, creativitatea scânteiază și magia începe să aibă loc. Astfel, rezultatul frumos nu va ezita să apară.
8. Fi tu însuți, urmează muzica, urmează-ți intuiția și distrează-te. Bucură-te de experiența ta.
Acest lucru nu necesită explicații. Atunci când recurgi la pictura intuitivă, tot ce ai de făcut este să îți urmezi intuiția, să te exprimi așa cum simți și să te bucuri de experiența creativă.
În încheiere
Fiecare curs de pictură intuitivă este o experiență plină de culoare, o experiență eliberatoare și dătătoare de energie. Profită la maxim de fiecare moment de creație, pentru a te bucura din plin de rezultatul picturii intuitive!
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Produse
- Summer beach - 40x30 cm 600,00 lei
-
"Nude" - A4 cm
300,00 lei150,00 lei - Energy - 80x60 cm 2.400,00 lei
Urmareste-ma
Imi pare tare rau ca nu sunt in Bucuresti. Tare mi-ar placea sa particip la cursurile tale!
Mi-ai dat o idee tare buna pentru relaxare.